Anunt Evenimente

Departamentul pentru Relaţii Interetnice îsi propune să desfăşoare în data de 14 decembrie 2016, la Constanța, la hotelul Royal din Bulevardl Mamaia nr. 191, începând cu ora 11.00, o manifestare cultural-stiințifică dedicată Zilei minorităţilor naţionale, intitulată ”Elementele comune și specifice ale relațiilor interetnice din România. Contribuția Dobrogei la evoluția acestora.”.

Reamintim că la 18 decembrie 1992 Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, primul document internaţional care oferă o garanţie a respectării drepturilor minorităţilor în cadrul general de apărare a drepturilor omului, declaraţie la care au aderat zeci de state din toată lumea. Recunoscând importanţa momentului, o serie de state au declarat ziua de 18 decembrie a fiecărui an ca Zi a minorităţilor naţionale. România s-a raliat acestui context internaţional prin aprobarea HG nr. 881/1998, prin care data de 18 decembrie a fost declarată Ziua minorităţilor naţionale. Începând din 1999, această sărbătoare a diversităţii a fost marcată an de an, atât în Bucureşti cât şi în principalele zone multietnice ale ţării, DRI fiind întotdeauna principalul promotor.

Evenimentul va fi organizat cu sprijinul știintific al Catedrei de Istorie din cadrul Universității OVIDIUS din Constanța, al Secției de Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius Constanța și cu colaborarea Uniunii Democrate Turce din România și iși propune să fie o prezentare comparativă a specificului fiecarei zone istorice a României prin prisma problematicii minorităților naționale.

Programul va fi urmatorul:

Ora 11:00 – Deschiderea festivă.

Ora 11:30 – Vizionarea unui film realizat cu finantarea DRI despre minoritatile nationale din alta zona istorica a Romaniei – Banatul multicultural.

0ra 14:00 – Masă rotundă cu toți participanții – prezentarea problematicii elementelor comune și specifice ale relațiilor interetnice din România și a contribuției Dobrogei la evoluția acestora și dezbatere deschisă cu participanții asupra posibilității schimbului de experiențe între zonele istorice ale României.