Obiceiuri de Paște ale minorităților naționale din România
România este o ţară cu datini şi obiceiuri de o frumuseţe incontestabilă, iar această frumuseţe este desăvârşită de frumuseţea tradiţiilor, a obiceiurilor și ritualurilor minorităţilor naţionale care convieţuiesc de mai mult de un secol pe aceste meleaguri.
Experiența din ultima vreme ne arată că, în general, oamenii au tendința de a respinge ce este diferit, pentru că se tem. De cele mai multe ori, oamenii se tem de ceea ce nu cunosc sau este diferit de sistemul lor valoric. Pentru a-i cunoaște pe ceilalți, pentru a-i accepta, este nevoie de dialog. Prin dialog, manifestăm deschidere către persoana diferită de lângă noi, manifestăm respect față de culturile diferite de ale noastre.
Anul trecut, Comisia pentru cultură, culte și mass media din cadrul Consiliului Minorităților Naționale împreună cu Departamentul pentru Relații Interetnice au realizat un proiect comun online pe tema promovării obiceiurilor și tradițiilor legate de diferite sărbători ale minorităților naționale, pus în valoare, cu prilejul sărbătorilor de Paște.
Anul acesta, la propunerea Svetlanei Crăciun, reprezentant al Comunității Rușilor Lipoveni din România și secretar în cadrul Comisiei pentru cultură, culte și mass media, comisie de specialitate a Consiliului Minorităților Naționale, reprezentanții Comisiei au decis să celebreze într-un alt mod inedit sărbătorile pascale, prin realizarea unui film în limba maternă, cu subtitrarea în limba română. Filmele pe care le vom prezenta în preajma sărbătorilor pascale catolice și, mai târziu, a celor ortodoxe, reprezinta un veritabil dialog, iar vocile prinse în acest dialog sunt cele ale minorităților naționale din România, care vorbesc cu simplitate, emoție și trăire despre sărbătorile lor religioase, despre tradiții și obiceiuri specifice.
Astăzi, în Joia mare, și mâine, în Vinerea Mare a Paștelui catolic și protestant, urmând apoi să revenim în preajma Paștelui ortodox, vă propunem o călătorie în lumea plină de farmec și emoție a tradițiilor și obiceiurilor minorităților naționale din România.
Haideți, să pătrundem în lumea tradițiilor și obiceiurilor polonezilor din România!
Haideți, să pătrundem în lumea tradițiilor și obiceiurilor croaților din România!
Haideți, să pătrundem în lumea tradițiilor și obiceiurilor bulgarilor din România!
Haideți, să pătrundem în lumea tradițiilor și obiceiurilor italienilor din România!


