Evenimente

În perioada 24 – 28 noiembrie a.c o delegaţie a Departamentului pentru Relaţii Interetnice (DRI) din cadrul Secretariatului General al Guvernului, va efectua o vizită de studiu la Oslo, Norvegia.
Delegaţia va fi condusă de doamna Lacziko Enikő Katalin, secretar de stat şi include experţi ai DRI pe diferite domenii de activitate. Printre obiectivele acestei vizite de studiu se numără:
– Găsirea de potenţiali parteneri pentru desfăşurarea unor programe internaţionale în domeniul de expertiză al DRI.
– Studierea modului în care sunt încurajate industriile culturale şi creative
– Modele de promovare a diversităţii culturale în cadrul patrimoniului cultural european.
– Modele de educaţie interculturală pentru tineri
– Legislaţia în domeniul încurajării dezvoltării identităţii culturale
– Modele de implementare la nivel local a legislaţiei referitoare la minorităţi şi gestionarea programelor de promovare a identităţii etnice la nivel local.
Programul vizitei de studiu include întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale norvegiene după cum urmează:
– Consiliul Artelor Norvegia
– Ministerul Guvernului Local şi Modernizării (care are ca unul din departamente pe cel pentru Sami şi afaceri ale minorităţilor)
– Instituţia avocatului poporului pentru egalitate şi împotriva discriminării
– Comitetul Helsinki Norvegian
– Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale

DRI speră ca această visită de studiu să deschidă oportunităţi pentru parteneriate cu instituţiile norvegiene în vederea oorganizării de programe pentru garantarea, păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioane a persoanelor aparţinând minorităţilor naţioanle, cu accent pe rolul patrimoniului cultural al minorităţilor în context patrimoniului cultural european.
Vizita de studiu este o activitate susţinută financiar în cadrul Fondului pentru Relaţii Bilaterale la Nivel Naţional din cadrul Granturilor SEE şi Norvegiene 2009 – 2014 gestionat de Punctul Naţional de Contact şi beneficiază de sprijinul Ambasadelor Regatului Norvegiei la Bucureşti şi a Ambasadei României la Oslo.