Evenimente

  La sediul Uniunii Elene din România a avut loc în ziua de 15 martie reuniunea Comisiei de cultură, culte și mass media a Consiliului Minorităților Naționale. Agenda reuniunii a cuprins propuneri și discuții referitoare la activitățile pe care Comisia de cultură, culte și mass media și le propune pentru anul în curs, discuții care au condus la stabilirea de comun acord a unui calendar al anului 2017. Așa cum este și firesc, Departamentul pentru Relații Interetnice a fost invitat să sprijine și să promoveze toate aceste activități prin care minoritățile naționale își fac simțită prezența în viața culturală actuală a României.
AA DZ si Liga Navala

  După lucrările reuniunii, gazdele au invitat pe toți cei prezenți la două activități culturale adresate în special comunității elene dar și unui public mai larg – vernisajul expoziției de pictură și grafică “Valul grecesc”, realizată și prezentată de Liga Navală din România, precum și lansarea volumului “Sophocles Rasty – Petzalis, farmacist și om de cultură ”, despre una dintre personalitățile marcante ale comunității elene din Brăila. Emoționant a fost faptul că autoarea, Emilia Rasty – Petzalis, a cercetat în arhive și a adunat amintiri, descoperind originile și trecutul propriei familii.
AA Serin Christiane

  Atât la lucrările reuniunii, cât și la momentele culturale care au urmat au participat și au luat cuvântul domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Uniunii Elene din România, domnul Aledin Amet, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, doamna Serin Turkoglu, președinta Comisiei de cultură, culte și mass media a minorităților, alți invitați. Prin acest eveniment, Uniunea Elenă din România a deschis seria manifestărilor pe care le va organiza cu prilejul Zilei naționale a Greciei, 25 martie.
DZ Serin Antonia