Consiliul Europei

 ADUNAREA PARLAMENTARĂ A CONSILIULUI EUROPEI

Documentul No. 10762

Recomandarea No. 1735/ 2006

Conceptul de „naţiune”

1. În anul 2003 Adunarea Parlamentară a dezbătut problema tratamentului special acordat minorităţilor naţionale de statul în care trăiesc, pornind de la legea adoptată în Ungaria, la 19 iunie 2001, cu privire la ungurii care trăiesc în statele vecine Ungariei („maghiarii”). În Rezoluţia 1335 / 2003 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a menţionat, în legătură cu legea ungară, care definea în preambulul său conceptul de „naţiune”, că „nu exista nici o definiţie legală comun acceptată în Europa a conceptului de << naţiune>>”.

2. Adunarea Parlamentară, fiind conştientă de necesitatea de a clarifica terminologia utilizată în cadrul actelor fundamentale ale statelor şi în legislaţiile în vigoare, pentru a explica fenomenele legate de legăturile etnice, lingvistice şi culturale între grupurile de cetăţeni, care trăiesc în state diferite, în special termenul de „naţiune”, ca şi necesitatea corelării lor cu contextul istoric sau politic, a luat în discuţie în ce mod conceptul de „naţiune” – un concept care poate aplicat, regândit şi modernizat, poate ajuta la abordarea problemei minorităţilor naţionale şi a drepturile lor în secolul XXI în Europa.

3. Pornind de la un studiu cu privire la conceptul de naţiune şi modul cum acesta este întrebuinţat în Europa, pornind de la datele obţinute din răspunsurile la un chestionar a 35 de delegaţii parlamentare naţionale şi părerile experţilor în drept şi ştiinţe politice la o reuniune organizat_ la 7 iunie 2004 la Berlin, Comitetul pentru Afaceri Legale şi Drepturile Omului al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a ajuns la concluzia că este dificil, dacă nu imposibil, să se ajungă la o definiţie comun acceptată cu privire la conceptul de naţiune.

4. Conceptul de „naţiune” este profund înrădăcinat în cultura şi istoria popoarelor şi încorporează elementele fundamentale ale identităţii lor. Acest concept este de asemenea, legat de ideologiile politice, care l-au utilizat şi i au modificat înţelesul original. Mai mult, avându-se în vedere, diversitatea de limbi vorbite în statele europene, un concept, precum cel de naţiune este pur şi simplu de netradus în multe state, unde se pot găsi traduceri nepotrivite în anumite limbi naţionale. Din contră, cuvintele folosite în unele limbi naţionale nu îţi găsesc o traducere adecvată în limba engleză sau franceză, cele două limbi oficiale ale Consiliului Europei.

5. Adunarea Parlamentară recunoaşte faptul că în unele state membre al Consiliului Europei, conceptul de naţiune este utilizat pentru a se indica cetăţenia, care reprezintă o legătură legală între un stat şi un individ, ceea ce este nerelevant pentru originea etno-culturală a acestuia, în timp ce în alte state membre, acelaşi termen este folosit pentru a desemna o comunitate organică, care vorbeşte o anume limbă şi care se caracterizează printr-un set de tradiţii culturale şi istorice, percepţii asemănătoare cu privire la trecut, aspiraţii similare cu privire la prezent şi viziuni asemănătoare cu privire la viitor. În unele state membre sunt folosite simultan ambele înţelesuri, cu scopul de a indica cetăţenia şi respectiv originea etno-culturală. Aşadar, ajunşi în acest punct, se poate spune că termenul de naţiune este folosit uneori cu un înţeles dublu şi alteori, două cuvinte diferite sunt utilizate pentru a exprima separat câte un înţeles.

6. Adunarea Parlamentară recunoaşte, de asemenea, că atunci când conceptul de naţiune desemnează cetăţenia, acesta semnifică un fel de relaţie contractuală între o persoană fizică şi un stat, în timp ce atunci când termenul de naţiune semnifică o comunitate etno-culturală desemnează o realitate culturală(un fapt sau un statut cultural), care se bazează pe aderarea liberă şi unilaterală a persoanelor fizice la acea comunitate şi implică doar relaţiile dintre membrii acestei comunităţi. O naţiune, în sensul cultural, devine subiect al sistemului de drept, doar dacă se organizează ea însăşi sub forma unui stat, care este recunoscut pe plan internaţional.

7. Adunarea Parlamentară ia act de faptul că în cadrul procesului foarte complicat al constituirii naţiunii şi a statelor naţionale, statele moderne europene şi-au aflat legitimarea, fie în semnificaţia civică a conceptului de naţiune, fie în semnificaţia culturală a conceptului. Totuşi, în timp ce este necesar ca să se facă deosebirea între cele două înţelesuri în constituţiile unora dintre statele membre al Consiliului Europei, direcţia generală de evoluţie a statului-naţiune este către transformarea, de la caz la caz, dintr-un stat pur etnic sau etnocentric într-unul civic şi dintr-un stat pur civic într-unul multicultural, unde anumite drepturi sunt recunoscute, nu doar persoanelor fizice, dar şi comunităţilor culturale şi naţionale.

8. Adunarea Parlamentară ia act, de asemenea, că datorită modului în care, statele-naţiuni s-au format în secolul XIX şi în prima jumătate a secolului XX şi datorită schimbărilor de frontieră de la sfârşitul celui de al doilea război mondial şi al Războiului Rece, pe teritoriile aproape a tuturor statelor membre ale Consiliului Europei trăiesc diferite grupuri de oameni, care sunt, în acelaşi timp, cetăţeni ai aceluiaşi stat sau naţiuni civice, dar aparţin şi sunt parte a diferite naţiuni culturale. În comparaţie cu grupul cel mai numeros de cetăţeni, care trăieşte în acelaşi cadru etno-cultural, acele grupuri de oameni sunt relativ mai mici şi constituie şi se numesc minorităţi naţionale.

9. Minorităţile sau comunităţile naţionale – deseori apărute ca rezultat al schimbării frontierelor, care reprezintă o parte constitutivă şi o entitate componentă a statului-naţiune, a căror membrii sunt cetăţeni ai statului respectiv, se bucură de drepturi pentru a-şi păstra, afirma şi consolida identitatea naţională, aşa cum se prevede în Recomandările Adunării Parlamentare 1201 / 1993 şi 1623 / 2003 şi de către Convenţia – Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi Carta Europeană pentru Limbile Regionale şi ale Minorităţilor.

10. Adunarea Parlamentară ia act, de asemenea, de faptul că minorităţile naţionale în sine, nu au personalitatea juridică şi nu pot răspunde din punct de vedere legal şi de aceea nu pot fi parte la contracte sau convenţii. Totuşi, ele trebuie să constituie obiectul unei protecţii colective, iar membrii lor trebuie să se bucure de dreptul de a acţiona, în apărarea identităţii respectivelor minorităţi naţionale şi a drepturilor lor culturale, fie ca cetăţeni, fie ca membrii ai diferitelor asociaţii cu personalitate juridică. Aceste drepturi nu au o bază teritorială şi recunoaşterea şi protecţia lor trebuie organizată deopotrivă la nivelul fiecărui stat-naţiune şi la nivel transnaţional (internaţional).

11. Adunarea Parlamentară recunoaşte că rolul cel mai important în păstrarea identităţii minorităţilor naţionale revine statului, a cărui cetăţeni sunt membrii minorităţii naţionale. În consecinţă, ea invită statele membre să adopte legislaţia şi documentele corespunzătoare, care recunosc minorităţile naţionale şi le abordează cu bună credinţă. Cât despre reprezentarea în instituţiile politice, Adunarea Parlamentară recomandă ca statele membre să aplice principiul discriminării pozitive faţă de membrii minorităţilor naţionale, în special în ceea ce priveşte reprezentarea proporţională în instituţiile centrale şi descentralizate, (inclusiv instituţiile de decizie), cu precădere, în regiunile în care trăiesc minorităţile.

12. Adunarea Parlamentară crede că este necesar să fie întărită recunoaşterea fiecărei legături a cetăţeanului european cu identitatea, cultura, tradiţiile şi istoria sa, pentru a permite fiecărui individ ca să se definească el însuşi, ca membru al unei „naţiuni” culturale, care nu are nici o legătură cu ţara sa sau cu cetăţenia sa sau cu naţiunea civică căruia îi aparţine ca cetăţean şi, în special, pentru a satisface aspiraţiile în creştere ale minorităţilor care au dat substanţă sensului de a aparţine unei anumite naţiuni culturale. Ceea ce este important, deopotrivă din punct de vedere politic şi legal, este să se încurajeze o abordare mai tolerantă a problemei relaţiilor dintre stat şi minorităţile naţionale, care culminează cu acceptarea dreptului fiecărui individ de a aparţine naţiunii căreia el simte că aparţine, fie în ceea ce priveşte cetăţenia, fie, respectiv limba, cultura şi tradiţiile.

13. Adunarea Parlamentară reaminteşte că Rezoluţia 1335 / 2003, prevede că „introducerea de forme noi şi originale de protecţie a minorităţilor naţionale, în special de către statele în care trăiesc, reprezintă un pas pozitiv…(..)” Acesta consideră că posibilitatea ca statele să adopte măsuri unilaterale pentru protecţia minorităţilor care trăiesc în străinătate, fie că trăiesc în vecinătate, fie în alte state, este condiţionată de respectarea următoarelor principii: suveranitatea naţională, pacta sunt servanda, relaţii prieteneşti între state şi respectul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale –în special, abolirea discriminării. În timp ce statul în care trăiesc minorităţile poate juca, în mod legitim, un rol important în menţinerea drepturilor minorităţii naţionale, având în vedere ceea ce se întâmplă cu minorităţile, care trăiesc în alte state, este imperios necesar ca cei din urmă să respecte legislaţia statelor, în care minorităţile respective trăiesc şi orice act unilateral trebuie negociat în prealabil cu guvernele acelor state. Aceleaşi drepturi şi obligaţii trebuie recunoscute sau respectate de către toate statele, care intenţionează să adopte măsuri unilaterale privind protecţia identităţii minorităţilor culturale şi naţionale, care trăiesc în diferite state, care sunt formate din cetăţenii statelor din urmă.

14. Adunarea Parlamentară consideră că în ceea ce priveşte întărirea drepturilor minorităţii naţionale, Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliul Europei poate juca un rol important, prin activitatea desfăşurată pentru garantarea aplicării documentelor europene. Adunarea consideră că Recomandarea 43 / 1998 cu privire la autonomia teritorială şi minorităţile naţionale şi Recomandarea 70 / 1999 cu privire la legile la nivel local / statutul special trebuie reexaminate pentru a identifica urmările concrete.

15. Adunarea Parlamentară, luând act de Declaraţia de la Varşovia şi Planul de Acţiune adoptat la 16 şi 17 mai 2005 de către şefii de state şi guverne din statele membre ale Consiliului Europei, cheamă Comitetul de Miniştri să înceapă, fără întârziere, discuţii, pentru elaborarea unei concepţii pentru implementarea deciziilor adoptate. În special, Planul de Acţiune declară că „istoria complicată a Europei a arătat că protecţia minorităţilor naţionale este esenţială pentru menţinerea păcii şi dezvoltarea unei stabilităţi democratice. O societate care se identifică pe sine drept pluralistă trebuie să accepte identităţile minorităţilor, care sunt o sursă de îmbogăţire a societăţilor noastre, să le păstreze şi îngrijească…(…)”.

16. Ca urmare, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, recomandă Comitetului de Miniştri:

16.1. Să invite statele membre ale Consiliului Europei, care nu au făcut-o, să semneze şi să ratifice Convenţia – Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, Carta Europeană privind Limbile Regionale şi Locale şi Carta Europeană privind Autoconducerea Locală, care reprezintă instrumente fundamentale pentru menţinerea identităţii naţionale a minorităţilor sau comunităţilor naţionale şi să îşi intensifice eforturile în acest sens;

16.2. Să invite statele membre ale Consiliului Europei să promoveze, în cadrul legislaţiei naţionale, recunoaşterea drepturilor culturale ale minorităţilor inter alia, pe baza Recomandării 43 / 1998, privind autonomia locală şi minorităţile naţionale şi Recomandarea 70 / 1999 cu privire la legea locală/ statutul special al Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei;

16.3. Să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că statele membre ale Consiliului Europei resping orice încercarea de a promova puritatea etnică a statului sau de a organiza teritoriul şi administraţia statului pe o bază etnică, cu excepţia măsurilor pozitive, a cărui scop este asigurarea unei reprezentări drepte a minorităţilor naţionale în administraţia ţării şi la nivel local;

16.4. Să invite statele membre ale Consiliului Europei să pună de acord constituţiile lor cu standardele democratice europene, care cer ca fiecare stat să integreze pe toţi cetăţenii, indiferent de trecutul lor etno-cultural, într-o entitate civică şi multiculturală şi să pună capăt organizării acestora în state exclusiv etnice sau respectiv, etnice;

16.5. Să elaboreze îndrumări cu privire la procedurile de dezvoltare a relaţiilor dintre un stat şi minorităţile care trăiesc într-un alt stat – cu precădere, din vecinătate –, având în vedere criteriile identificate de către Comisia de la Veneţia în raportul său pe anul 2001, în lumina analizei legislaţiilor existente, ca şi a rezoluţiilor şi recomandărilor pertinente ale Adunării Parlamentare.

17. Adunarea Parlamentară readuce aminte că în Recomandarea sa, 1623 / 2003 cu privire la drepturile minorităţilor naţionale a solicitat urgent Comitetului de Miniştri „să ia toate măsurile necesare pentru a continua cooperarea cu Uniune Europeană, cu scopul de a realiza o politică comună în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale”. Adunarea constată că răspunsul din partea Comitetului de Miniştri a fost, cel puţin, concis. De aceea, Adunarea cere Comitetului de Miniştri să roage pe dl. Jean-Claude Juncker să se concentreze asupra problemei complementarităţii politicilor de protejare a minorităţilor naţionale şi de recunoaştere a drepturilor lor în următorul Raport, cu privire la relaţiile dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană.