Evenimente

În perioada 7 – 12 septembrie 2015, la Casa Tranzit din Cluj-Napoca, a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a „Programului educaţional de comunicare interculturală”, organizat de Fundaţia Tranzit cu sprijinul Guvernului României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Asociaţia “Vereinigte Aktion für Rumänien”.
3
La tabără au participat 32 de copii (români, maghiari, romi, şi de alte etnii) cu vârste cuprinse între 7 şi14 ani, organizaţi în două grupe a câte 16 persoane. Aceştia au luat parte la diferite activităţi de creaţie artistică, în patru ateliere axate pe următoarele domenii:
– dans contemporan-contact
– arta circului, jonglerie
– lucru manual, modelaj
– foto-video
1

Fiecare grupă a fost condusă de două moderatoare, iar atelierele au fost conduse de 4 coordonatori din diferite domenii artistice. Activităţile s-au desfăşurat de luni, 7 septembrie, până vineri, 11 septembrie, între orele 09.30 – 17.00. Sâmbătă, 12 septembrie, începând cu ora 12:00 a avut loc festivitatea de închidere şi o expoziţie realizată cu lucrările copiilor.

Leave a comment