Evenimente

La mijlocul lunii august s-a desfăşurat la Satu Mare întâlnirea şvabilor din Transilvania de Nord. Pe lîngă tradiţionalul serviciu divin în ziua de 15 august, participanţii au foat încântaţi de marşul portului popular şi bogatul program de folclor german şi cel specific celorlalte minorităţi şi etnii din judeţ.
New Image
În data de 16 a avut loc o masă rotundă cu privire la învăţământul destinat minorităţii germane din regiune, la care au participat membrii ai forumului regional şi al forumurilor locale, precum şi reprezentanţi ai cadrelor didactice şi de conducere din şcolile sau secţiile cu predare în limba germană. Au fost prezenţi de asemenea şi reprezentanţi ai ziarului în limba germană, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien şi reprezentanţi ai Televiziunii Române – doamna Christel Ungar Popescu, redactor şef a emisiunii în limba germană alături de echipa sa. De asemenea au fost prezenţi oameni de afaceri, foşti elevi, studenţi, etc.
New Image2
Doamna Christiane Gertrud Cosmatu, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, de asemenea coordonator al grupului de lucru pentru promovarea învăţământului cu limbă de predare germană, iniţiat de comisia mixtă interguvernamentală româno – germană, a contribuit efectiv la pregătirea şi la reuşita evenimentului printr-o prezentare a situaţiei actuale a învăţământului şi prin punerea la dispoziţie a documentelor necesare care ilustrează preocuparea constantă a celor două părţi în promovarea învăţământului cu predare în limba germană, precum şi cadrul legislativ referitor la învăţământul pentru minorităţi.
New Image4