Evenimente

În perioada 8 – 11 octombrie 2015, la Piteşti, s-au desfăşurat manifestările prilejuite de evenimentul “Festivalul Elenismului din România“, ediţia a XV-a.

În organizarea proiectului, Uniunea Elenă din România, iniţiatoarea programului, a fost sprijinită de Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
5

Deschiderea oficială a fost făcută de gazde cu un spectacol la Teatrul „Alexandru Davila“ din Piteşti.

Manifestările au continuat cu parada costumelor populare care a avut ca punct de plecare Hotelul Muntenia, parcurgându-se zona centrală, trecătorii fiind captivaţi de frumuseţea şi varietatea costumelor.
4
Spectacolul primei seri a fost un adevărat regal conţinând muzică simfonică, cântece şi dansuri populare româneşti, cântece şi dansuri greceşti.

Montajul mitologic „Mărul discordiei“, care a încheiat prima seară, a fost de fapt mesajul sub care s-a desfăşurat festivalul. A fost un mesajul pentru o lume mai bună, pentru schimbare. Astfel „Mărul discordiei“ a devenit mărul prieteniei, al înţelegerii şi al iubirii. Cu acest gând, tinerii Comunităţii Elene Piteşti au dăruit, din coşurile pline, merele de poveste.
6

Au urmat două zile de spectacole în care au evoluat ansamblurile tuturor comunităţilor elene prezente, ansamblul Vartavar al Uniunii Armenilor din România şi ansamblul Ellas.

Seara festivă a reunit toţi participanţii, interpreţi, organizatori, invitaţi, care s-au bucurat de un program specific grecesc în compania formaţiei Ellada Band.
2

Leave a comment