Evenimente

La sfârșitul lunii septembrie un grup de profesori din Bavaria  au fost primiți de doamna subsecretar de stat Christiane Gertrud Cosmatu la sediul Departamentului pentru Relații Interetnice din București.

Cu această ocazie  li s-a prezentat succint activitatea Departamentului dedicată  politicii de susținere a celor douăzeci de minorități autohtone din România și s-a vorbit  despre relațiile bilaterale româno – germane, despre sistemul de învățământ destinat minorităților naționale, precum și despre acordul de colaborare în domeniul școlar, dintre România și Republica Federală Germania. Două cadre didactice care își desfășoară activitatea în România, domnul Andreas Welsch, consultant pedagogic la Colegiul Național Ion Luca Caragiale și domnul Norbert Klevenz, directorul secției speciale germane, cu bacalaureat român și german de la Colegiul German Goethe din București au prezentat activitatea pe care o desfășoară, respectiv o vor desfășura în noul an școlar.

Vizita s-a desfășurat în vederea pregătirii unui concurs școlar ce va fi elaborat după încheierea vizitei în România, sub motto-ul „Germanii și vecinii lor din Est – Noi în Europa“.   În încheiere s-a răspuns la întrebările legate de minorități, de atribuțiile  Departamentului și de situația învățământului în limba germană.