Uniunea Europeană

Directiva 2000/43/CE a Consiliului
din 29 iunie 2000
de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 13,
având în vedere propunerea Comisiei [1],
având în vedere avizul Parlamentului European [2],
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social [3],
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor [4],
întrucât:
(1) Tratatul privind Uniunea Europeană marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei.
(2) În conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea Europeană se bazează pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, principii care sunt comune tuturor statelor membre şi trebuie să respecte drepturile fundamentale, garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate din tradiţiile constituţionale comune tuturor statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.
(3) Dreptul la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva discriminării pentru toate persoanele constituie un drept universal recunoscut de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor, de Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială şi de Convenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile civile şi politice şi drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnate de toate statele membre.
(4) Este important ca asemenea drepturi şi libertăţi fundamentale să fie respectate, inclusiv dreptul la libera asociere. Este important, de asemenea, în contextul accesului la bunuri şi servicii şi al furnizării de bunuri şi servicii, să fie respectată protecţia vieţii private şi de familie şi tranzacţiile desfăşurate în acest context.
(5) Parlamentul European adoptă o serie de rezoluţii privind lupta împotriva rasismului în cadrul Uniunii Europene.
(6) Uniunea Europeană respinge teoriile care încearcă să stabilească existenţa unor rase umane separate. Folosirea termenului “rasă” în prezenta directivă nu implică acceptarea unor asemenea teorii.
(7) Consiliul European de la Tampere din 15- 16 octombrie 1999 a invitat Comisia să prezinte cât mai curând posibil propuneri de aplicare a articolului 13 din Tratatul CE cu privire la combaterea rasismului şi a xenofobiei.
(8) Orientările cu privire la ocuparea forţei de muncă din anul 2000, convenite de Consiliul European de la Helsinki din 10- 11 decembrie 1999, subliniază necesitatea de a crea condiţiile pentru o piaţă a muncii cuprinzătoare din punct de vedere social, prin formularea unui set coerent de politici menite să combată discriminarea unor grupuri precum minorităţile etnice.
(9) Discriminarea bazată pe rasă sau origine etnică poate submina realizarea obiectivelor Tratatului CE, în special atingerea unui înalt nivel de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea şi solidaritatea economică şi socială. Ea poate submina, de asemenea, obiectivul dezvoltării Uniunii Europene ca un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei.
(10) Comisia a prezentat în decembrie 1995 o comunicare privind rasismul, xenofobia şi antisemitismul.
(11) La 15 iulie 1996, Consiliul adoptă Acţiunea comună (96/443/JAI) privind măsurile de combatere a rasismului şi xenofobiei [5], prin care statele membre se angajează să asigure o cooperare juridică eficientă, în ceea ce priveşte delictele generate de un comportament rasist sau xenofob.
(12) În vederea dezvoltării unor societăţi democratice şi tolerante, care să permită participarea tuturor persoanelor, fără deosebire de rasă sau origine etnică, acţiunile specifice privind discriminarea bazată pe rasă sau origine etnică trebuie să depăşească accesul la activităţi desfăşurate ca angajat sau ca persoană independentă şi să acopere domenii precum educaţia, protecţia socială, inclusiv securitatea socială şi sănătatea, avantajele sociale şi accesul la bunuri şi servicii, precum şi furnizarea acestora.
(13) În acest scop, orice discriminare directă sau indirectă, bazată pe rasă sau origine etnică, în domeniile care fac obiectul prezentei directive, trebuie interzisă în întreaga Comunitate. Această interdicţie a discriminării trebuie să se aplice şi resortisanţilor unor terţe ţări, dar nu acoperă diferenţele de tratament bazate pe cetăţenie şi nu aduce atingere dispoziţiilor care reglementează intrarea şi şederea resortisanţilor din terţe ţări şi accesul lor la forţa de muncă şi ocupaţie.
(14) În aplicarea principiului privind egalitatea de tratament, fără deosebire de rasă sau origine etnică, Comunitatea, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul CE, ar trebui să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei, în special datorită faptului că femeile sunt adesea victimele unei multiple discriminări.
(15) Aprecierea elementelor din care se poate deduce dacă a avut loc o discriminare directă sau indirectă este sarcina autorităţii judiciare naţionale sau a unei alte autorităţi naţionale competente, în concordanţă cu legislaţia internă şi cu practicile naţionale. Asemenea reglementări pot prevedea, îndeosebi, ca discriminarea indirectă să fie stabilită prin orice mijloace, inclusiv pe baza datelor statistice.
(16) Este important ca toate persoanele fizice să fie protejate împotriva discriminării pe baza rasei sau originii etnice. Statele membre trebuie, de asemenea, să acorde protecţie, când este cazul şi în concordanţă cu tradiţiile şi practicile lor naţionale, persoanelor juridice care sunt discriminate pe baza rasei sau originii etnice a membrilor lor.
(17) Interzicerea discriminării nu trebuie să prejudicieze menţinerea sau adoptarea unor măsuri care vizează prevenirea sau compensarea unui grup de persoane, având o anumită rasă sau origine etnică, pentru dezavantajele suferite, asemenea măsuri permiţând crearea, de către persoane de o anumită rasă sau origine etnică, a unor organizaţii având ca obiectiv principal promovarea nevoilor speciale ale acelor persoane.
(18) În împrejurări foarte limitate, o diferenţă de tratament poate fi justificată, atunci când o caracteristică legată de rasă sau origine etnică reprezintă o cerinţă ocupaţională reală şi hotărâtoare, când obiectivul este legitim şi cerinţa proporţională. Asemenea împrejurări trebuie incluse în informaţiile puse la dispoziţia Comisiei de către statele membre.
(19) Persoanele care au fost supuse unor discriminări pe baza rasei sau originii etnice trebuie să dispună de mijloace adecvate de protecţie legală. Pentru a se asigura un nivel de protecţie mai eficient, asociaţiile şi organismele legale trebuie, de asemenea, să aibă dreptul, în urma hotărârii statelor membre, să întreprindă demersuri în numele sau în sprijinul unei victime, fără a aduce atingere normelor de procedură de drept intern cu privire la reprezentarea şi apărarea în instanţa judecătorească.
(20) Aplicarea eficientă a principiului egalităţii necesită o protecţie juridică adecvată împotriva represaliilor.
(21) În situaţia unui caz aparent de discriminare, normele privind sarcina probei trebuie adaptate şi, pentru ca principiul tratamentului egal să fie aplicat în mod eficient, sarcina probei trebuie să revină pârâtului, dacă se face dovada unei asemenea discriminări.
(22) Statele membre pot să nu aplice normele cu privire la sarcina probei în cazul procedurilor în care investigarea faptelor cauzei cade în sarcina autorităţii sau a instanţei judecătoreşti competente. Procedurile menţionate sunt cele în care reclamantul nu trebuie să dovedească faptele pe care autoritatea sau instanţa judecătorească competentă trebuie să le investigheze.
(23) Statele membre trebuie să promoveze dialogul între partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale, cu scopul de a aborda diferitele forme de discriminare şi a le combate.
(24) Protecţia faţă de discriminarea bazată pe rasă sau origine etnică s-ar consolida prin existenţa unui organism sau a unor organisme în fiecare stat membru, având competenţa de a analiza problemele în cauză, de a studia soluţii posibile şi de a acorda asistenţă concretă victimelor.
(25) Prezenta directivă stabileşte cerinţe minime, lăsând astfel statelor membre opţiunea de a introduce sau de a menţine dispoziţii mai favorabile. Aplicarea dispoziţiilor prezentei directive nu trebuie să servească drept justificare pentru nici un regres în ceea ce priveşte situaţia care există deja în fiecare stat membru.
(26) Statele membre trebuie să prevadă sancţiuni eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare în cazurile de nerespectare a obligaţiilor care decurg din prezenta directivă.
(27) Statele membre pot încredinţa partenerilor sociali aplicarea prezentei directive, la cererea comună a acestora, în ceea ce priveşte dispoziţiile care intră în domeniul acordurilor colective, cu condiţia ca statele membre să ia măsurile necesare, prin care să se asigure că aceştia pot, în orice moment, garanta rezultatele impuse de prezenta directivă.
(28) În concordanţă cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii stabilite la articolul 5 din Tratatul CE, obiectivul prezentei directive, şi anume acela de a asigura în toate statele membre un înalt nivel comun de protecţie împotriva discriminării, nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre şi, prin urmare, poate fi mai bine îndeplinit de Comunitate, dată fiind amploarea şi impactul acţiunii propuse. Prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge aceste obiective,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Scopul
Scopul prezentei directive este de a stabili un cadru pentru combaterea discriminării pe baza rasei sau originii etnice, în vederea punerii în aplicare în statele membre a principiului egalităţii de tratament.
Articolul 2
Conceptul de discriminare
(1) În sensul prezentei directive, principiul egalităţii de tratament înseamnă că nu se face o discriminare directă sau indirectă pe baza rasei sau originii etnice.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) se consideră că are loc o discriminare directă atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât a fost sau ar fi o altă persoană, într-o situaţie comparabilă, pe baza rasei sau originii etnice;
(b) se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă sau origine etnică, într-o situaţie specială dezavantajoasă, în comparaţie cu alte persoane, în afară de cazul în care acea dispoziţie, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare şi necesare.
(3) Hărţuirea se consideră discriminare în sensul primului alineat, dacă are loc un comportament nedorit legat de rasă sau originea etnică, având drept scop sau efect violarea demnităţii unei persoane sau crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. În acest context, conceptul de hărţuire se poate defini în concordanţă cu legislaţia şi practicile naţionale ale statelor membre.
(4) Instigarea la discriminare faţă de persoane pe baza rasei sau originii etnice se consideră a fi discriminare în sensul primului alineat.
Articolul 3
Domeniul de aplicare
(1) În limitele competenţelor conferite Comunităţii, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce priveşte:
(a) condiţiile de acces la locurile de muncă, activităţi independente sau autonome, inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare, indiferent care este ramura de activitate şi avându-se în vedere toate nivelele ierarhiei profesionale, inclusiv promovarea;
(b) accesul la toate tipurile şi la toate nivelele de orientare profesională, formare profesională, perfecţionare şi recalificare, inclusiv experienţa practică de lucru;
(c) condiţiile de angajare şi condiţiile de muncă, inclusiv concedierile şi remunerarea;
(d) afilierea la şi angajarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronatului sau în orice organizaţie ai cărei membri aparţin unei anumite profesii, inclusiv beneficiile oferite de asemenea organizaţii;
(e) protecţia socială, inclusiv securitatea socială şi îngrijirea medicală;
(f) avantajele sociale;
(g) educaţia;
(h) accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea acestora, la dispoziţia publicului, inclusiv în ceea ce priveşte locuinţa.
(2) Prezenta directivă nu se referă la diferenţa de tratament bazată pe cetăţenie şi nu aduce atingere dispoziţiilor şi condiţiilor legate de intrarea şi rezidenţa cetăţenilor din terţe ţări şi a persoanelor apatride, pe teritoriul statelor membre, precum şi la orice tratament care izvorăşte din statutul legal al cetăţenilor din terţe ţări şi al persoanelor apatride.
Articolul 4
Cerinţe profesionale reale şi determinante
Fără a aduce atingere articolului 2 alineatele (1) şi (2), statele membre pot stabili că o diferenţă de tratament bazată pe o caracteristică legată de rasă sau origine etnică nu constituie discriminare, atunci când, în temeiul naturii activităţilor ocupaţionale în cauză sau a contextului în care acestea se desfăşoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerinţă profesională reală şi determinantă, cu condiţia ca obiectivul să fie legitim şi cerinţa proporţională.
Articolul 5
Acţiune pozitivă
În vederea punerii în practică a egalităţii depline, principiul egalităţii de tratament nu trebuie să împiedice un stat membru să menţină şi să adopte măsuri specifice pentru prevenirea sau compensarea dezavantajelor legate de rasă sau origine etnică.
Articolul 6
Cerinţe minime
(1) Statele membre pot introduce sau menţine dispoziţii care sunt mai favorabile pentru protejarea principiului egalităţii de tratament decât cele stabilite de prezenta directivă.
(2) În nici o împrejurare, aplicarea prezentei directive nu constituie temei pentru reducerea nivelului de protecţie împotriva discriminării existent deja în statele membre, în domeniul care face obiectul prezentei directive.
CAPITOLUL II
CĂI DE ATAC ȘI APLICAREA DREPTULUI
Articolul 7
Apărarea drepturilor
(1) Statele membre trebuie să asigure punerea la dispoziţia tuturor persoanelor care se consideră nedreptăţite prin nerespectarea principiului egalităţii de tratament, a procedurilor judiciare şi/sau administrative, inclusiv a procedurilor de conciliere acolo unde consideră necesar, în vederea respectării obligaţiilor care decurg din prezenta directivă, chiar şi după ce relaţia din care se presupune că a rezultat discriminarea a luat sfârşit.
(2) Statele membre trebuie să asigure pentru asociaţii, organizaţii sau persoane juridice care, în conformitate cu criteriile stabilite prin legislaţia internă, au un interes legitim în respectarea dispoziţiilor prezentei directive, posibilitatea de a întreprinde orice procedură judiciară şi/sau administrativă disponibilă, în numele sau în sprijinul reclamantului, pentru respectarea obligaţiilor care decurg din prezenta directivă.
(3) Alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere reglementărilor de drept intern legate de termenele limită de introducere a unor acţiuni în ceea ce priveşte principiul egalităţii de tratament.
Articolul 8
Sarcina probei
(1) Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptăţită prin nerespectarea principiului egalităţii de tratament prezintă, în faţa unei autorităţi sau a altei instanţe judecătoreşti competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.
(2) Alineatul (1) nu împiedică statele membre să introducă norme privind probele care sunt mai favorabile reclamantului.
(3) Alineatul (1) nu se aplică procedurilor penale.
(4) Alineatele (1), (2) şi (3) se aplică şi oricărei proceduri desfăşurate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2).
(5) Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) procedurilor în care este de competenţa autorităţii sau a instanţei judecătoreşti competente cercetarea faptelor.
Articolul 9
Protecţia împotriva represaliilor
Statele membre introduc în sistemul lor juridic intern măsurile necesare pentru protecţia persoanelor faţă de orice tratament nefavorabil sau consecinţă nefavorabilă ca reacţie la o plângere sau la o acţiune în justiţie care au ca scop respectarea principiului egalităţii de tratament.
Articolul 10
Difuzarea informaţiei
Statele membre trebuie să se asigure că dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei directive, împreună cu alte dispoziţii relevante în vigoare, sunt aduse la cunoştinţa persoanelor în cauză, prin toate mijloacele corespunzătoare pe cuprinsul teritoriului lor.
Articolul 11
Dialogul social
(1) Statele membre, în concordanţă cu tradiţiile şi practicile lor naţionale, iau măsurile adecvate pentru promovarea dialogului între partenerii sociali, în vederea promovării egalităţii de tratament, inclusiv prin monitorizarea practicilor la locurile de muncă, prin contractele colective, codurile de conduită, cercetări sau schimburi de experienţă şi de bune practici.
(2) Statele membre trebuie să încurajeze partenerii sociali, atunci când aceasta este în conformitate cu tradiţiile şi practicile naţionale, fără a aduce atingere autonomiei lor, să încheie acorduri la nivelul corespunzător, care să stabilească norme antidiscriminare în domeniile la care se face referire în articolul 3 şi care intră în sfera negocierilor colective. Aceste acorduri trebuie să respecte cerinţele minime stabilite de prezenta directivă şi măsurile naţionale relevante, de punere în aplicare.
Articolul 12
Dialogul cu organizaţiile neguvernamentale
Statele membre trebuie să încurajeze dialogul cu organizaţiile neguvernamentale corespunzătoare care, în raport cu legislaţia şi practicile lor naţionale, au un interes legitim să contribuie la lupta împotriva discriminării pe baza rasei sau originii etnice, în scopul promovării principiului egalităţii de tratament.
CAPITOLUL III
ORGANISMELE DE PROMOVARE A EGALITĂȚII DE TRATAMENT
Articolul 13
(1) Statele membre desemnează un organism sau mai multe organisme pentru promovarea egalităţii de tratament faţă de toate persoanele, fără discriminare pe baza rasei sau originii etnice. Aceste organisme pot face parte din agenţii acreditate la nivel naţional pentru apărarea drepturilor omului sau respectarea drepturilor persoanelor.
(2) Statele membre trebuie să ia măsuri pentru ca în competenţele acestor organisme să fie incluse:
– acordarea de asistenţă independentă victimelor discriminării, în urmărirea plângerilor lor de discriminare, fără a aduce atingere dreptului victimelor şi al asociaţiilor, organizaţiilor şi al altor persoane juridice menţionate la articolul 7 alineatul (2);
– desfăşurarea unor studii independente privind discriminarea;
– publicarea unor rapoarte independente şi formularea de recomandări în orice problemă legată de o asemenea discriminare.
CAPITOLUL IV
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 14
Conformitatea
Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura:
(a) abrogarea tuturor actelor cu putere de lege şi actelor administrative care contravin principiului egalităţii de tratament;
(b) declararea sau posibilitatea de a declara drept nule şi neavenite sau de a modifica orice dispoziţii contrare principiului egalităţii de tratament, incluse în contracte individuale sau colective, regulamente interioare de funcţionare, norme care guvernează asociaţiile cu scop lucrativ sau nelucrativ, precum şi normele care guvernează profesiile independente şi organizaţiile sindicale şi patronale.
Articolul 15
Sancţiuni
Statele membre trebuie să stabilească norme privind sancţiunile care se aplică în cazul încălcării dispoziţiilor de drept intern adoptate în aplicarea prezentei directive şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile, care pot cuprinde plata de compensaţii pentru victimă, trebuie să fie eficiente, proporţionale şi să descurajeze discriminarea. Statele membre trebuie să aducă aceste dispoziţii la cunoştinţa Comisiei până la 19 iulie 2003 şi să comunice, fără întârziere, orice modificări ulterioare ale acestora.
Articolul 16
Punerea în aplicare
Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 19 iulie 2003 sau pot încredinţa patronatului şi sindicatelor, la cererea comună a acestora, aplicarea prezentei directive în ceea ce priveşte dispoziţiile care intră în sfera contractelor colective. În astfel de cazuri, statele membre trebuie să se asigure că, până la 19 iulie 2003, patronatul şi sindicatele introduc, de comun acord, măsurile necesare, statele membre fiind solicitate să ia toate măsurile necesare care să le permită în orice moment, să poată garanta rezultatele impuse de prezenta directivă. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 17
Raportarea
(1) Statele membre trebuie să transmită Comisiei până la 19 iulie 2005 şi la fiecare cinci ani după această dată toate informaţiile necesare Comisiei pentru a redacta un raport către Parlamentul European şi către Consiliu cu privire la aplicarea prezentei directive.
(2) Raportul Comisiei trebuie să ţină seama, după caz, de opiniile Centrului European de monitorizare a rasismului şi xenofobiei, precum şi de punctele de vedere ale partenerilor sociali şi ale organizaţiilor neguvernamentale relevante. În concordanţă cu principiul eliminării discriminărilor bazate pe apartenenţa la un sex, acest raport trebuie să facă, între altele, o evaluare a impactului măsurilor asupra femeilor şi bărbaţilor. Pe baza informaţiilor primite, raportul trebuie să includă, dacă este necesar, propuneri de revizuire şi actualizare a prezentei directive.
Articolul 18
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Articolul 19
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Luxemburg, 29 iunie 2000.

Pentru Consiliu
Preşedintele
M. Arcanjo