Evenimente

Luni, 6 aprilie 2015, ora 12:00 a avut loc la Hanul Gabroveni o dezbaterea academică susţinută de către elevi romi şi ne-romi, liceeni din cadrul proiectului “Shukar Club – Argumente împotriva discriminării”.

Moţiunea dezbaterii a fost: Ar trebui ca organizaţiile care apară şi promovează drepturile minorităţii rome să investească prioritar în proiecte adresate elitei rome?
11138158_1637088823191944_4686175814709038954_n

Tema de dezbatere a adus în discuţie modul în care ar trebui să se definească comunitatea roma prin intermediul activiştilor săi. În cadrul dezbaterii accentul a fost pus pe poveştile de succes care sfidează stereotipurile perpetuate în societate şi de asemenea asupra stării socio-economice precare generalizate la nivelul etniei şi implicit asupra inegalităţii de şanse cu care se confruntă comunitatea romă. Cele doua echipe au analizat avantajele şi dezavantajele ambelor direcţii de acţiune, ridicând semne de întrebare privind “Ce înseamnă sa fii Rom?”.
11115596_1637088789858614_1731123658964289550_n

Shukar Club – Argumente împotriva discriminării este un proiect pilot susţinut de Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună şi Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) Muntenia.
 

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Departamentului de Relaţii Interetnice.