Consiliul Europei

                            

Document al Consiliului Europei adoptat în 1995, intrat în vigoare în 1998. Ratificat de România  prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995.

 

    Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii-cadru,

considerând că scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unităţi mai strânse între membrii săi în vederea salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor care reprezintă patrimoniul lor comun,

considerând că unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv constă în salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

dorind să dea curs Declaraţiei şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, adoptată la Viena la 9 octombrie 1993,

fiind hotărâte ca pe teritoriile lor respective să protejeze existenţa minorităţilor naţionale,

considerând că bulversările istoriei europene au arătat că protecţia minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea, securitatea democratică şi pacea Continentului,

considerând că o societate pluralistă şi cu adevărat democratică trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, dar şi, deopotrivă, să creeze condiţii corespunzătoare care să le permită să-şi exprime, să păstreze şi să dezvolte această identitate,

considerând că realizarea unui climat de toleranţă şi dialog este necesară pentru a permite diversităţii culturale să reprezinte o sursă, dar şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogăţire a fiecărei societăţi,

considerând că realizarea unei Europe tolerante şi prospere nu depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesită şi cooperarea transfrontalieră între autorităţi locale şi regionale, cu respectarea Constituţiei şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat,

ţinând seama de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de protocoalele sale,

ţinând seama de angajamentele privind protecţia minorităţilor naţionale conţinute în convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite, precum şi în documentele Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în special cel de la Copenhaga din 29 iunie 1990,

fiind hotărâte să definească principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni parţi la prezentul instrument, protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale,

fiind hotărâte să aplice principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru prin legislaţia naţională şi politici guvernamentale corespunzătoare,

au convenit asupra celor ce urmează:

TITLUL I

ART. 1

Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestora face parte integrantă din protecţia internaţională a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniul de cooperare internaţională.

ART. 2

Dispoziţiile prezentei convenţii-cadru vor fi aplicate cu bună-credinţă, într-un spirit de înţelegere, toleranţă şi cu respectarea principiilor bunei vecinităţi, relaţiilor prieteneşti şi cooperării între state.

ART. 3

1. Orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul să aleagă liber dacă să fie tratată sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.

2. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot exercita drepturile şi libertăţile ce decurg din principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii.

TITLUL II

ART. 4

1. Părţile se angajează să garanteze fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul la egalitate în faţa legii şi la egală protecţie a legii. În această privinţă, orice discriminare bazată pe apartenenţă la o minoritate naţională este interzisă.

2. Părţile se angajează să adopte, dacă este cazul, măsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplină şi efectivă între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii. Ele vor ţine seama în mod corespunzător, în această privinţă, de condiţiile specifice în care se află persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

3. Măsurile adoptate în conformitate cu paragraful 2 nu vor fi considerate acte de discriminare.

ART. 5

1. Părţile se angajează să promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural.

2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părţile se vor abţine de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale împotriva voinţei acestora şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni vizând o astfel de asimilare.

ART. 6

1. Părţile vor încuraja spiritul de toleranţă şi dialogul intercultural şi vor lua măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării dintre toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală, lingvistică ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.

2. Părţile se angajează să ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale ameninţărilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenţă, datorită identităţii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.

ART. 7

Părţile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.

ART. 8

Părţile se angajează să recunoască fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a-şi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a înfiinţa instituţii, organizaţii şi asociaţii religioase.

ART. 9

1. Părţile se angajează să recunoască faptul că dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi a comunica informaţii sau idei în limba minoritară, fară ingerinţe ale autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile vor veghea ca, în cadrul sistemelor lor lingvistice, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale să nu fie discriminate în accesul la mijloacele de informare.

2. Paragraful 1 nu impiedica părţile să utilizeze un regim de autorizare, nediscriminatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru societăţile de radio sonor, televiziune şi cinema.

3. Părţile nu vor crea obstacole în calea înfiinţării şi utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor şi televiziune, ele vor veghea ca, în masura posibilului şi ţinând seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să le fie acordată posibilitatea de a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.

4. În cadrul sistemului legislaţiei lor, părţile vor adopta măsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, pentru promovarea toleranţei şi pentru a permite pluralismul cultural.

ART. 10

1. Părţile se angajează să recunoască oricarei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi în scris.

2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţile naţionale, dacă aceste persoane solicită acest lucru şi acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor stradui să asigure, în masura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative.

3. Părţile se angajează să garanteze dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a fi informata cu promptitudine, într-o limbă pe care o întelege, cu privire la motivele arestării sale, la natura şi la cauza acuzaţiei aduse impotriva sa, şi să se apere în această limbă, dacă este necesar cu asistenţă gratuită a unui interpret.

ART. 11

1. Părţile se angajează să recunoască oricarei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele (patronimul) şi prenumele său în limba minoritară, precum şi dreptul la recunoaşterea oficială a acestora, în conformitate cu modalităţile prevazute în sistemul lor legal.

2. Părţile se angajează să recunoască oricarei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritară însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public.

3. În ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci când este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinând seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale tradiţionale, a denumirilor străzilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopotrivă în limba minoritară, acolo unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii.

ART. 12

1. Părţile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul educaţiei şi al cercetării, pentru a încuraja cunoaşterea culturii, istoriei, limbii şi religiei atât ale minorităţilor lor naţionale, cât ţi ale majorităţii.

2. În acest context, părţile vor asigura, între altele, posibilităţi corespunzătoare pentru pregătirea profesorilor, accesul la manuale şi vor facilita contactele dintre elevi şi profesori ai diferitelor comunităţi.

3. Părţile se angajează să promoveze şanse egale de acces la educaţia de toate nivelurile pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

ART. 13

1. În cadrul sistemului lor educational, părţile vor recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a înfiinţa şi a administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.

2. Exerciţiul acestui drept nu implica nici o obligaţie financiară pentru părţi.

ART. 14

1. Părţile se angajează să recunoască dreptul oricarei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa minoritară.

2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă exista o cerere suficientă, părţile vor depune eforturi pentru a asigura, în masura posibilului şi în cadrul sistemului lor educaţional, ca persoanele aparţinând acestor minorităţi să beneficieze de posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă.

3. Paragraful 2 al acestui articol se va aplica fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale ori predării în acesta limba.

ART. 15

Părţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la viata culturala, sociala şi economică şi la treburile publice, în special acelea care le privesc direct.

ART. 16

Părţile se vor abţine să ia măsuri care, modificând proporţiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor decurgând din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru.

ART. 17

1. Părţile se angajează să nu aduca atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, ori patrimoniul cultural.

2. Părţile se angajează să nu aduca atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a participa la activităţile organizatiilor neguvernamentale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

ART. 18

1. Părţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este necesar, acorduri bilaterale şi multilaterale cu alte state, îndeosebi cu statele vecine, pentru a asigura protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale respective.

2. Daca este cazul, părţile vor lua măsuri pentru încurajarea cooperării transfrontaliere.

ART. 19

Părţile se angajează să respecte şi să aplice principiile înscrise în  prezenta convenţie-cadru, aducându-le, dacă este necesar, numai acele limitări, restricţii şi derogări prevăzute în instrumentele juridice internaţionale, în special în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care acestea sunt relevante pentru drepturile şi libertăţile decurgând din principiile menţionate.

TITLUL III

ART. 20

În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgând din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, orice persoana aparţinând unei minorităţi naţionale va respecta legislaţia naţională şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinând majoritatii sau altor minorităţi naţionale.

ART. 21

Nici o dispozitie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretată ca implicând vreun drept de a intreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, în special celor ale egalităţii suverane, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a statelor.

ART. 22

Nici o dispozitie din prezenta conventie-cadru nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului si libertăţilor fundamentale care pot fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei părţi contractante sau cu orice altă convenţie la care respectiva parte contractantă este parte.

ART. 23

Drepturile şi libertăţile decurgând din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, în masura în care acestea fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele adiţionale la aceasta, vor fi întelese în conformitate cu aceste din urma prevederi.

TITLUL IV

ART. 24

1. Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei este însărcinat să vegheze la aplicarea prezentei convenţii-cadru de către părţile contractante.

2. Părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei vor participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit unor modalităţi care urmează a fi determinate.

ART. 25

1. Într-un interval de un an de la data intrarii în vigoare a prezentei convenţii-cadru cu privire la respectiva parte contractantă, aceasta va transmite secretarului general al Consiliului Europei informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de alta natură, adoptate în aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta convenţie-cadru.

2. Ulterior, fiecare parte contractantă va transmite secretarului general, periodic şi ori de câte ori Comitetul Ministrilor solicită, orice informaţii suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru.

3. Secretarul general va înainta Comitetului Ministrilor informaţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului articol.

ART. 26

1. În evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de părţi pentru punerea în aplicare a principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru, Comitetul Miniştrilor va fi asistat de un comitet consultativ, ai cărui membri vor avea experienţa recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.

2. Compunerea Comitetului consultativ şi procedura acestuia vor fi fixate de către Comitetul Ministrilor într-un interval de un an de la data intrarii în vigoare a prezentei convenţii-cadru.

TITLUL V

ART. 27

Prezenta convenţie-cadru va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Pâna la data intrării sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat invitat în acest sens de către Comitetul Miniştrilor. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

ART. 28

1. Prezenta convenţie-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care douasprezece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate de convenţia-cadru conform dispoziţiilor art. 27.

2. Pentru oricare stat membru care îşi exprimă ulterior consimţământul de a fi legat de convenţia-cadru, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

ART. 29

1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii-cadru şi dupa consultarea statelor contractante, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita să adere la convenţie, printr-o decizie luată cu majoritatea prevazută în art. 20 d) din Statutul Consiliului Europei, oricare state care nu sunt membre ale Consiliului Europei care, fiind invitate să semneze conform dispoziţiilor art. 27, nu au făcut-o încă, sau oricare alt stat care nu este membru.

2. Pentru oricare stat care adera, convenţia-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.

ART. 30

1. Oricare stat poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să specifice teritoriul (teritoriile) pentru care aceasta asigură relaţiile internaţionale, căruia (cărora) i (li) se va aplica prezenta convenţie-cadru.

2. Oricare stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei convenţii-cadru la oricare alt teritoriu specificat în declaraţie. Cu privire la acest teritoriu, convenţia-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general.

3. Orice declaraţie facută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ce priveşte oricare teritoriu specificat printr-o astfel de declaraţie, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.

ART. 31

1. Oricare parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta convenţie-cadru printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.

2. Denunţarea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.

ART. 32

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, celelalte state semnatare şi oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie-cadru:

a) orice semnare;

b) depunerea oricarui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenţii-cadru, în conformitate cu art. 28, 29 si 30;

d) orice alt act, notificare sau comunicare legate de prezenta convenţiei-cadru.

Drept pentru care, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au semnat prezenta convenţie-cadru.

Încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei şi fiecărui stat invitat să semneze sau să adere la prezenta convenţie-cadru.

Raport explicativ

    Istoric

1. Consiliul Europei a examinat situaţia minorităţilor naţionale, în mai multe rânduri, într-o perioada întinsă pe mai mult de 40 de ani. Încă din  primul sau an de existenţă (1949) Adunarea Parlamentara a recunoscut, într-un raport al Comitetului sau pentru Probleme Juridice si Administrative, importanţa “problemei unei mai largi protecţii a drepturilor minorităţilor naţionale”. In 1961, Adunarea Parlamentara a recunoscut includerea, într-un al doilea protocol adiţional, a unui articol care să garanteze minorităţilor naţionale anumite drepturi necuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Acesta din urmă nu se refera decât la apartenenţa la o minoritate naţionala în cadrul clauzei de nediscriminare prevazută în art. 14. Recomandarea nr. 285 (1961) a propus urmatoarea formulare pentru proiectul de articol privind protecţia minorităţilor naţionale:

“Persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale nu li se va refuza dreptul, în comun cu ceilalţi membri ai grupului lor şi în măsura în care acesta este compatibil cu ordinea publică, de a beneficia de propria cultura, de a folosi propria limba, de a-şi înfiinţa şcoli şi de a li se preda în limba pentru care optează, ori de a profesa şi practica propria religie.”

2. Comitetul de Experti, care fusese instructat să examineze dacă este posibilă şi dezirabilă elaborarea unui astfel de protocol, şi-a suspendat activităţile până când s-a ajuns la o decizie finala în cazurile lingvistice belgiene, privitoare la limba utilizată în educaţia (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 iulie 1968, Seria A, nr. 6). In 1973, comitetul a concluzionat că, din punct de vedere juridic, nu există o necesitate anume de a face din drepturile minorităţilor obiectul unui nou protocol la C.E.D.O. Cu toate acestea, experţii au opinat că nu există vreun obstacol juridic major în calea adoptării unui astfel de protocol, dacă acesta ar fi considerat recomandabil din alte raţiuni.

3. Mai recent, Adunarea Parlamentara a recomandat Comitetului Ministrilor o serie de măsuri politice şi juridice, ân special reducerea unui protocol sau a unei convenţii asupra drepturilor minorităţilor naţionale. Recomandarea nr. 1134 (1990) conţine o listă de principii pe care Adunarea Parlamentară le-a considerat necesare protecţiei minorităţilor naţionale. În octombrie 1991, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (C.D.D.O.) a fost însărcinat să examineze, deopotriva din punct de vedere juridic şi politic, condiţiile în care Consiliul Europei ar putea întreprinde o activitate în direcţia protecţiei minorităţilor naţionale, ţinând seama de lucrările efectuate în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.) şi al Naţiunilor Unite, precum şi de reflecţiile dezvoltate în cadrul Consiliului Europei.

4. În mai 1992, Comitetul Ministrilor a instructat C.D.D.O. să examineze posibilitatea formulării unor standarde juridice specifice privitoare la protecţia minorităţilor naţionale. În acest scop, C.D.D.O. a creat un comitet de experţi (DH-MIN) căruia i s-a cerut, în cadrul noului mandat stabilit în martie 1993, să propună standarde juridice specifice în acest domeniu, ţinând seama de principiile complementarităţii activităţii Consiliului Europei şi, respectiv, a C.S.C.E. C.D.D.O. şi DH-MIN au luat în considerare diverse texte, în special propunerea de convenţie europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale, elaborată de Comisia europeană pentru democraţie prin drept (aşa-numita Comisie de la Veneţia), propunerea Austriei pentru un protocol adiţional la C.E.D.O., proiectul protocolului adiţional la C.E.D.O. inclus în Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare şi alte propuneri. Aceasta examinare s-a finalizat în raportul C.D.D.O. către Comitetul Miniştrilor din 8 septembrie 1993, care a inclus diverse standarde juridice care puteau fi adoptate în acest domeniu şi instrumentele juridice în care acestea puteau fi prevazute. În acest context, C.D.D.O. a luat act de inexistenţa consensului asupra interpretării termenului de minorităţi naţionale.

5. Pasul decisiv a fost realizat la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei (Summit-ul de la Viena din 8 si 9 octombrie 1993). Cu acest prilej s-a convenit ca minorităţile naţionale, pe care bulversările istoriei le-au stabilit în Europa, trebuie protejate şi respectate, ca o contribuţie la pace şi stabilitate. În mod special, şefii de stat şi de guvern au hotârit elaborarea de angajamente juridice privind protecţia minorităţilor naţionale. Anexa nr. II la Declaraţia de la Viena conţine următoarele instrucţiuni pentru Comitetul Miniştrilor:

– să elaboreze, în timp cât mai scurt, o convenţie-cadru care să specifice principiile pe care statele contractante se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Acest instrument să fie, de asemenea, deschis spre semnare statelor care nu suint membre;

– să înceapa activitatea de elaborare a unui protocol care să completeze Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în domeniul cultural, prin dispoziţii care să garanteze drepturi individuale, în special pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

6. La 4 noiembrie 1993, Comitetul Ministrilor a creat un Comitet Ad-Hoc pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (CAHMIN). Mandatul sau reflectă deciziile adoptate la Viena. Comitetul, alcătuit din experţi din statele membre ale Consiliului Europei, şi-a început activitatea la sfirşitul lunii ianuarie 1994, cu participarea reprezentanţilor C.D.D.O., ai Consiliului pentru Cooperare Culturala (C.D.C.C.), ai Comitetului Director pentru Mass-Media (C.D.M.M.) şi ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept. Au participat, de asemenea, ca observatori, Înaltul Comisar C.S.C.E. pentru Minorităţi Naţionale şi Comisia Comunităţilor Europene.

7. La 15 aprilie 1994, CAHMIN a înaintat un raport interimar Comitetului Ministrilor, care a fost, apoi, comunicat Adunării Parlamentare (Doc. 7109). La cea de-a 94-a sesiune din luna mai 1994, Comitetul Miniştrilor şi-a exprimat satisfacţia pentru progresul obţinut potrivit mandatului decurgând din Declaraţia de la Viena.

8. Un anumit număr de prevederi ale convenţiei-cadru, necesitând un arbitraj politic, precum şi cele referitoare la monitorizarea aplicării au fost redactate de Comitetul Miniştrilor (şedinta nr. 517 bis a Delegatilor miniştrilor din 7 octombrie 1994).

9. La reuniunea sa din 10-14 octombrie 1994, CAHMIN a decis să înainteze proiectul convenţiei-cadru Comitetului Miniştrilor, care a adoptat textul la a 95-a sesiune ministerială din 10 noiembrie 1994. Convenţia-cadru a fost deschisă spre semnare de catre statele membre ale Consiliului Europei.

Consideraţii generale

Obiectivele convenţiei-cadru

10. Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral obligatoriu juridic consacrat protecţiei minorităţilor naţionale în general. Obiectivul sau este acela de a specifică principiile juridice pe care statele se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Consiliul Europei a răspuns, prin aceasta, apelului din Declaratia de la Viena (anexa nr. II) pentru transformarea, în cea mai largă măsura posibilă, a angajamentelor politice, adoptate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare in Europa (C.S.C.E.), în obligaţii juridice.

Abordări şi concepte fundamentale

11. Datorită gamei de situaţii şi probleme diferite care se cer soluţionate, s-a optat pentru o conventie-cadru, conţinând mai ales prevederi de tip programatic, fixând obiective pe care părţile se angajează să le urmăreasca. Aceste prevederi, care nu vor fi direct aplicabile, lasă statelor interesate o anumită masură discreţionară în implementarea obiectivelor pe care acestea s-au angajat să le atinga, permiţându-le astfel să ia în considerare condiţiile specifice.

12. Trebuie, deopotriva, semnalat faptul ca nici o definiţie a noţiunii de minoritate naţionala nu este conţinută în convenţia-cadru. S-a decis să se adopte o abordare pragmatică, bazată pe recunoaşterea faptului că, în acest stadiu, este imposibil să se ajungă la o definiţie aptă să întrunească sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.

13. Implementarea principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru se va face prin legislaţia naţională şi politici guvernamentale corespunzatoare. Ea nu implică recunoasterea drepturilor colective. Accentul este pus pe protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care îşi pot exercita drepturile în mod individual şi în comun cu alţii (vezi art. 3 paragraful 2). În aceasta privinţă, convenţia-cadru urmează abordarea textelor adoptate de alte organizaţii internaţionale.

Structura convenţiei-cadru

14. În afara preambulului, convenţia-cadru conţine o parte operativă, împărţită în cinci titluri.

15. Titlul I conţine prevederi care stipulează, de o maniera generală, anumite principii fundamentale, care pot servi la elucidarea celorlalte dispoziţii substanţiale din convenţia-cadru.

16. Titlul II conţine un catalog de principii specifice.

17. Titlul III conţine prevederi referitoare la monitorizarea implementării convenţiei-cadru.

18. Titlul IV conţine diverse prevederi referitoare la interpretarea şi aplicarea convenţiei-cadru.

19. Titlul V conţine clauzele finale, bazate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile îincheiate în cadrul Consiliului Europei.

Comentariu asupra prevederilor convenţiei-cadru

Preambul

20. Preambulul enunţă raţiunile pentru elaborarea prezentei convenţii-cadru şi explică unele preocupări de baza ale autorilor săi. Cuvintele introductive indică deja că acest instrument poate fi semnat şi ratificat de statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei (vezi art. 27).

21. Preambulul se referă la obiectivul statutar al Consiliului Europei şi la una dintre metodele prin care acest obiectiv trebuie urmărit: salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale.

22. Se face, de asemenea, referire la Declaraţia de la Viena a şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, document care a pus bazele prezentei convenşii-cadru (vezi si paragraful 5 de mai sus). În fapt, textul preambulului se inspiră, într-o largî măsură, din declaraţie, în special în anexa nr. II. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa opţiunii privind  angajamentele incluse în titlurile I si II ale convenţiei-cadru.

23. Preambulul menţionează, de o manieră neexhaustivă, trei alte surse de inspiraţie pentru conţinutul convenţiei-cadru: Convenţia  europeană a drepturilor omului (C.E.D.O.) şi instrumentele Naţiunilor Unite şi ale C.S.C.E., care conţin angajamente referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.

24. Preambulul reflectă preocuparea Consiliului Europei şi a statelor membre ale acestuia faţă de punerea în pericol a existenţei minorităţilor naţionale şi se inspiră din art. 1 paragraful 1 al Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135 adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1992).

25. Deoarece convenţia-cadru este deopotrivă deschisă statelor care nu sunt membre ale Consiliului Europei şi în vederea asigurării unei abordări complete, s-a decis includerea anumitor principii din care decurg drepturi şi libertăţi deja garantate în C.E.D.O. şi în protocoalele sale adiţionale (vezi, de asemenea, în legatură cu aceasta, art. 23 din convenţia-cadru).

26. Referirea la convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite reaminteşte lucrările intreprinse pe plan universal, de pilda în cadrul Pactului referitor la drepturile civile şi politice (art. 27) şi în Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice. Cu toate acestea, respectiva referinţă nu se extinde cu privire la vreo definiţie a unei minorităţi naţionale, care ar putea fi conţinută în aceste texte.

27. Referirea la angajamentele C.S.C.E. pertinente reflectă dorinţa exprimată în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena de a determina Consiliul Europei să se angajeze să transforme, în masura cea mai largă posibilă, aceste angajamente politice în obligaţii juridice. Documentul de la Copenhaga, în special, a furnizat orientări pentru redactarea convenţiei-cadru.

28. Penultimul paragraf din preambul enunţa principalul obiectiv al convenţiei-cadru: asigurarea protecţiei efective a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi. El subliniază, de asemenea, faptul că protecţia efectivă trebuie asigurată în cadrul statului de drept, respectându-se integritatea teritorială şi suveranitatea naţională a statelor.

29. Scopul paragrafului ultim este de a indica faptul că dispoziţiile prezentei convenţii-cadru nu sunt direct aplicabile. Acesta nu vizează dreptul şi practică părţilor în materie de încorporare a tratatelor internaţionale în ordinea juridică internă.

TITLUL I

ART. 1

30. Scopul principal al art. 1 este acela de a specifica că protecţia minorităţilor naţionale, care formează o parte integrantă a protecţiei drepturilor omului, nu intra în domeniul rezervat al statelor. Precizarea că aceasta protecţie “face parte integrantă din protecţia internaţionala a drepturilor omului” nu conferă în nici un fel vreo competenţă de interpretare a prezentei convenţii-cadru organelor instituite prin C.E.D.O.

31. Articolul se refera la protecţia minorităţilor naţionale ca atare şi la drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinând unor astfel de minorităţi. Aceasta distincţie şi diferenţa în formulare indică în mod clar faptul că nu se are în vedere recunoaşterea de drepturi colective minorităţilor naţionale (vezi, de asemenea, comentariul la art. 3). Părţile recunosc, totuşi, faptul că protecţia unei minorităţi naţionale poate fi obţinută prin protecţia drepturilor persoanelor aparţinând unei astfel de minorităţi.

ART. 2

32. Acest articol enunţă un set de principii guvernând aplicarea convenţiei-cadru. El se inspiră, între altele, din Declaraţia Naţiunilor Unite asupra principiilor de drept internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea dintre state, conformă Cartei Naţiunilor Unite (Rezoluţia Adunării Generale nr. 2625 (XXV) din 24 octombrie 1970). Principiile menţionate în această prevedere au o natură generală, dar au relevanţă aparte pentru domeniul acoperit de convenţia-cadru.

ART. 3

33. Acest articol conţine două principii distincte, dar legate între ele, prevăzute în două paragrafe distincte.

Paragraful 1

34. Paragraful 1 garantează, în primul rind, oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale libertatea să aleagă dacă să fie tratată sau nu ca atare. Această dispozitie lasă fiecărei asemenea persoane opţiunea de a decide dacă doreşte sau nu să beneficieze de protecţia decurgând din principiile convenţiei-cadru.

35. Acest paragraf nu implica dreptul vreunui individ de a alege arbitrar să aparţină oricărei minorităţi naţionale. Alegerea subiectivă a individului este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei.

36. Paragraful 1 prevede, în plus, că nici un dezavantaj nu trebuie să rezulte din libera opţiune pe care o garantează, ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta. Această prevedere are drept obiectiv să asigure ca beneficiul  libertăţii de alegere nu va face nici obiectul unor atingeri indirecte.

Paragraful 2

37. Paragraful 2 prevede că drepturile şi libertăţile decurgând din principiile convenţiei-cadru pot fi exercitate individual sau în comun cu alţii. El recunoaşte, astfel, posibilitatea exercitării în comun a acestor drepturi şi libertăţi, ceea ce este distinct de noţiunea drepturi colective. Termenul alţii trebuie înteles în cel mai larg sens posibil, incluzind persoane aparţinând aceleiaşi minorităţi naţionale, altei minorităţi naţionale ori majorităţii.

TITLUL II

ART. 4

38. Scopul acestui articol este să asigure aplicabilitatea principiilor egalităţii şi nediscriminarii pentru persoanele aparţinâd minorităţilor naţionale. Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate în contextul prezentei convenţii-cadru.

Paragrafele 1 si 2

39. Paragraful 1 exprimă de manieră clasică cele două principii. Paragraful 2 subliniază că promovarea egalităţii depline şi efective între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii poate impune adoptarea, de către părţi, de măsuri speciale, care ţin seama de condiţiile specifice persoanelor respective. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate, adică să fie în conformitate cu principiul proporţionalităţii, pentru a evita încălcarea drepturilor altora, precum şi discriminarea altora. Acest principiu impune, printre alte lucruri, că aceste măsuri să nu fie extinse, în timp şi sfera de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivului egaliăţtii depline şi efective.

40. Nici o prevedere distincta, care sa trateze in mod special principiul sanselor egale, nu a fost inclusa in conventia-cadru. O astfel de includere nu a fost considerata necesara, din moment ce principiul este deja implicat in paragraful 2 al acestui articol. Dat fiind principiul nediscriminarii enuntat in paragraful 1, aceeasi abordare a fost considerata valabila si pentru libertatea de miscare.

Paragraful 3

41. Scopul paragrafului 3 este acela de a exprima clar faptul ca măsurile la care se face referire in paragraful 2 nu trebuie considerate ca aducind atingere principiilor egalitatii si nediscriminarii. Obiectivul sau este de a asigura persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale egalitatea efectivă cu persoanele aparţinând majoritatii.

ART. 5

42. Acest articol vizează, în esenţă, să asigure că persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura lor şi pot să-şi păstreze identitatea.

Paragraful 1

43. Paragraful 1 conţine o obligaţie de a promova condiţiile necesare în aceasta privinţă. El enumeră elemente esenţiale pentru identitatea unei minorităţi naţionale. Aceasta dispoziţie nu implică faptul că orice diferenţă etnică, culturală, lingvistică ori religioasă conduce în mod necesar la crearea de minorităţi naţionale (vezi, sub acest aspect, Raportul întilnirii la nivel de experţi de la Geneva, din 1991, secţiunea a II-a, paragraful 4).

44. Referinţa la tradiţii nu implică aprobarea ori acceptarea unor practici contrare dreptului national sau standardelor internaţionale. Practicile traditionale isi gasesc limitele in exigentele ordinii publice.

Paragraful 2

45. Scopul paragrafului 2 este acela de a proteja persoanele aparţinând minorităţilor naţionale împotriva asimilării contrare voinţei lor. Acesta nu interzice asimilarea voluntară.

46. Paragraful 2 nu împiedică părţile să adopte măsuri în cadrul politicii lor generale de integrare. El recunoaşte, astfel, importanţa coeziunii sociale şi reflectă dorinţa, exprimată în preambul, de a vedea în diversitatea culturală o sursa, ca şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogăţire a fiecărei societăţi.

ART. 6

47. Acest articol este expresia preocupărilor afirmate în anexa nr. III la Declaraţia de la Viena (Declaraţia şi Planul de acţiune asupra combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei).

Paragraful 1

48. Paragraful 1 subliniază spiritul de toleranţă şi dialogul intercultural şi indică importanţa promovării, de către părţi, a respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării între toţi cei care trăiesc pe teritoriul lor. Domeniile educaţiei, culturii şi mediilor de informare sunt menţionate în mod special, întrucât sunt relevante, în mod particular, pentru atingerea acestor obiective.

49. În vederea intăririi coeziunii sociale, obiectivul acestui paragraf constă, între altele, în promovarea toleranţei şi a dialogului intercultural, prin eliminarea barierelor dintre persoanele aparţinând grupurilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, încurajându-se organizatiile şi mişcările interculturale, care caută să promoveze respectul şi întelegerea reciprocă şi să integreze aceste persoane în societate, în condiţiile păstrării identităţii lor.

Paragraful 2

50. Aceasta dispozitie se inspira din paragraful 40.2 al Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga. Obligaţia respectivă vizează protejarea tuturor persoanelor care pot fi victime ale ameninţărilor ori actelor de discriminare, ale ostilităţii sau violenţei, indiferent de sursa unor astfel de ameninţări sau acte.

ART. 7

51. Scopul acestui articol este să garanteze respectul pentru dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertăţile fundamentale acolo menţionate. Aceste libertăţi au, desigur, natura universală, adica ele se aplică tuturor persoanelor, indiferent dacă aparţin unei minorităţi naţionale sau nu (vezi, de exemplu, dispoziţiile corespondente ale art. 9, 10 si 11 din C.E.D.O.), dar ele sunt în mod particular pertinente protecţiei minorităţilor naţionale. Pentru noţiunile mai sus menţionate în comentariul asupra preambulului, s-a decis includerea anumitor angajamente care figurează deja în C.E.D.O.

52. Aceasta prevedere poate implica pentru părti anumite obligaţii pozitive pentru protejarea libertăţilor menţionate împotriva unor încălcări care nu rezultă din acţiuni ale statului. Posibilitatea ca astfel de obligaţii pozitive să decurgă din C.E.D.O. a fost recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

53. Anumite libertăţi consacrate în art. 7 sunt dezvoltate în art. 8 si 9.

ART. 8

54. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii religioase decât art. 7. El combină mai multe elemente din paragrafele 32.2, 32.3 si 32.6 ale Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga într-o singură dispozitie. Desigur, această libertate se aplică tuturor persoanelor şi de care trebuie să beneficieze şi persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale, conform art. 4. Data fiind importantă acestei libertăţi în prezentul context, a parut în mod special oportun să i se dea o atenţie aparte.

ART. 9

55. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii de expresie decât art. 7.

Paragraful 1

56. Prima propozitie a acestui paragraf are drept model cea de-a doua propoziţie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Deşi propoziţia se referă în special la libertatea de a primi şi a comunica informaţii şi idei în limba minoritară, ea implică totodată libertatea de a primi şi comunica informaţii şi idei în limba majorităţii sau altele.

57. A doua propoziţie a acestui paragraf conţine aranjamentul de a asigura că, în accesul la mijloacele de informare, nu se vor produce discriminări. Expresia în cadrul sistemului lor legal a fost inserată în vederea respectării dispoziţiilor constituţionale care pot limita măsura în care o parte poate reglementa accesul la mijloacele de informare.

Paragraful 2

58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propoziţie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.

59. Regimul de autorizare a intreprinderilor de radio sonor, televiziune sau cinema trebuie să fie nediscriminatoriu şi să fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiţii, care nu sunt expres menţionate în cea de-a treia propoziţie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O., a fost considerată importantă pentru un instrument destinat să protejeze persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivă în paragraful 3 al acestui articol, nu figurează în fraza corespondentă din art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Acestea nu fac decât să reflecte terminologia modernă şi nu implică nici o diferenţă de substanţa fată de art. 10 din C.E.D.O.

Paragraful 3

61. Prima frază a acestui paragraf, care tratează înfiinţarea şi utilizarea mijloacelor de informare scrisă, conţine un angajament esenţialmente negativ, în timp ce fraza a doua, formulată de o manieră mai flexibilă, pune accentul asupra unei obligaţii pozitive în domeniul radioului sonor şi al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvenţe). Această distincţie ţine de relativa penurie a frecvenţelor disponibile şi de necesitatea reglementării în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operată o referinţă explicită la dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a căuta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucât acest drept a fost considerat de la sine înţeles.

Paragraful 4

62. Acest paragraf subliniază necesitatea măsurilor speciale, destinate atât facilitării accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, cât şi promovării toleranţei şi pluralismului cultural. Expresia măsuri adecvate a fost utilizată pentru raţiunile indicate în comentariul art. 4 paragraful 2 (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuinţata. Acest paragraf completează angajamentul care figurează în ultima fraza a art. 9 paragraful 1. Măsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pilda, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratând probleme care interesează minorităţile şi/sau de natura să permită dialogul între grupuri, ori să încurajeze, sub rezerva principiului independenţei editoriale, editorii şi radiodifuzorii să permită minorităţilor naţionale accesul la mijloacele lor de informare.

ART. 10

Paragraful 1

63. Recunoaşterea dreptului oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară este deosebit de importantă. Într-adevar, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea şi păstrarea identităţii. Ea este deopotriva un mijloc de exercitare a libertăţii de expresie pentru aceste persoane. În public semnifică, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenţa altor persoane, dar nu vizează, în nici un caz, relaţiile cu autorităţile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.

Paragraful 2

58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propoziţie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.

59. Regimul de autorizare a întreprinderilor de radio sonor, televiziune sau cinema trebuie să fie nediscriminatoriu şi să fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiţii, care nu sunt expres menţionate în cea de-a treia propoziţie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O., a fost considerată importantă pentru un instrument destinat să protejeze persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.

60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivă în paragraful 3 al acestui articol, nu figurează în fraza corespondentă din art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Acestea nu fac decât să reflecte terminologia modernă şi nu implică nici o diferenţă de substanţă faţă de art. 10 din C.E.D.O.

Paragraful 3

61. Prima frază a acestui paragraf, care tratează înfiinţarea şi utilizarea mijloacelor de informare scrisă, conţine un angajament esenţialmente negativ, în timp ce fraza a doua, formulată de o manieră mai flexibilă, pune accentul asupra unei obligaţii pozitive în domeniul radioului sonor şi al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvenţe). Această distincţie ţine de relativa penurie a frecvenţelor disponibile şi de necesitatea reglementării în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operata o referinţă explicită la dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a căuta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucât acest drept a fost considerat de la sine înţeles.

Paragraful 4

62. Acest paragraf subliniază necesitatea măsurilor speciale, destinate atât facilitării accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, cât şi promovării toleranţei şi pluralismului cultural. Expresia măsuri adecvate a fost utilizată pentru raţiunile indicate în comentariul art. 4 paragraful 2 (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuinţată. Acest paragraf completează angajamentul care figurează în ultima frază a art. 9 paragraful 1. Măsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pildă, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratând probleme care interesează minorităţile şi/sau de natură să permită dialogul între grupuri, ori să încurajeze, sub rezerva principiului independenţei editoriale, editorii şi radiodifuzorii să permită minorităţilor naţionale accesul la mijloacele lor de informare.

ART. 10

Paragraful 1

63. Recunoaşterea dreptului oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară este deosebit de importantă. Într-adevăr, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea şi păstrarea identităţii. Ea este deopotrivă un mijloc de exercitare a libertăţii de expresie pentru aceste persoane. În public semnifică, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenţa altor persoane, dar nu vizează, în nici un caz, relaţiile cu autorităţile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.

Paragraful 2

64. Această prevedere nu reglementează toate relaţiile dintre indivizii aparţinând unei minorităţi naţionale şi autorităţile publice. Într-adevăr, nu sunt vizate decât autorităţile administrative. Acest din urmă termen trebuie totuşi înteles în sens larg, că înglobând, de pildă, instituţia ombudsman-ului. Ţinând seama de posibilele dificultăţi de ordin financiar, administrativ, îndeosebi în domeniul militar şi tehnic, legate de folosirea limbii minoritare în raporturile dintre persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi autorităţile administrative, această prevedere a fost formulată de o manieră foarte flexibilă, lăsând părţilor o importantă marjă de apreciere.

65. O data intrunite cele două condiţii din paragraful 2, părţile vor depune eforturi pentru asigurarea, în masura posibilului, a folosirii unei limbi minoritare în raporturile cu autorităţile administrative. Existenţa unei “nevoi reale” se evaluează de către respectivul stat, pe baza unor criterii obiective. Deşi statele contractante trebuie să depună toate eforturile în vederea aplicării acestui principiu, formularea în măsura posibilului indică faptul ca diverşi factori, indeosebi resursele financiare ale părţii respective, pot fi luaţi în considerare.

66. Obligaţiile părţilor referitoare la folosirea limbii minoritare nu afectează, în nici un fel, statutul limbii sau limbilor oficiale ale ţării respective. Mai mult, convenţia-cadru, în mod deliberat, nu defineşte ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. S-a considerat preferabilă adoptarea unei formulari mai flexibile, care să îngăduie luarea în considerare a condiţiilor particulare fiecărei părţi. Termenul locuite… tradiţional nu se referă la minorităţi istorice, ci numai la acelea care încă trăiesc în aceeaşi arie geografică (vezi, de asemenea, art. 11 paragraful 3 şi art. 14 paragraful 2).

Paragraful 3

67. Acest paragraf se bazează pe anumite prevederi conţinute în art. 5 si 6 ale C.E.D.O. El nu depăşeşte garanţiile conţinute în aceste articole.

ART. 11

Paragraful 1

68. Ţinând seama de implicaţiile practice ale acestei obligaţii, prevederea este formulată în aşa fel încât să permită părţilor să o aplice în lumina propriilor circumstanţe particulare. De exemplu, părţile pot folosi alfabetul limbii lor oficiale pentru scrierea numelui lor unei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale în forma sa fonetică. Persoanele care au fost forţate să renunţe la numele lor originar (e) ori al (e) căror nume a (au) fost schimbat (e) prin forţă ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la acesta (acestea), desigur sub rezerva abuzului de drept şi schimbărilor de nume în scopuri frauduloase. Se înţelege că sistemele juridice ale părţilor vor respecta, în această privinţă, principiile internaţionale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.

Paragraful 2

69. Obligaţia din acest paragraf priveşte dreptul individului de a expune “în limba sa minoritară îsemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public”. Aceasta nu exclude, desigur, posibilitatea de a se cere persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să utilizeze deopotrivă limba oficială şi/sau alte limbi minoritare. Expresia cu caracter privat se referă la tot ceea ce nu are caracter oficial.

Paragraful 3

70. Acest articol vizează să încurajeze posibilitatea utilizării şi a limbii minoritare pentru denumirile locale, pentru denumirile străzilor şi alte indicaţii topografice destinate publicului. Statele vor putea aplica această dispoziţie ţinând seama de condiţiile lor specifice şi de sistemul lor juridic, inclusiv, atunci când este cazul, de acordurile cu alte state. În domeniul acoperit de această prevedere, se înţelege faptul că părţile nu sunt supuse nici unui fel de obligaţie de a încheia acorduri cu alte state. Pe de altă parte, posibilitatea încheierii unor astfel de acorduri nu este exclusă. Este, de asemenea, înţeles că natură juridică obligatorie a acordurilor existente rămâne neschimbată. Această prevedere nu implică nici o recunoaştere oficială a denumirilor locale în limbile minoritare.

ART. 12

71. Acest angajament vizează să promoveze, într-o perspectivă intelectuală (vezi art. 6 paragraful 1), cunoaşterea culturii, a istoriei, a limbii şi a religiei, deopotrivă ale minorităţilor naţionale şi ale majorităţii. Obiectivul este acela de a crea un climat de toleranţă şi de dialog, astfel după cum se menţionează în preambulul convenţiei-cadru şi în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a şefilor de stat şi de guvern. Lista conţinută în cel de-al doilea paragraf nu este exhaustivă, iar cuvintele acces la manualele scolare includ publicarea de manuale şcolare şi achiziţionarea lor din alte ţări. Angajamentul de promovare a egalităţii de şanse în accesul la educaţie, la toate nivelurile, pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reflectă o preocupare exprimată în Declaraţia de la Viena.

ART. 13

Paragraful 1

72. Angajamentul părţilor de a recunoaşte persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul de a crea şi de a administra propriile instituţii private de învăţământ şi de formare este formulat sub rezerva sistemului lor educativ, în special a reglementării din materia învăţământului obligatoriu. Instituţiile vizate în acest paragraf vor putea fi supuse aceloraşi controale ca şi celelalte instituţii, în special în ceea ce priveşte calitatea învăţământului. Condiţiile de învăţământ o dată îndeplinite, este important ca diplomele acordate să fie recunoscute oficial. Legislaţia naţională relevantă trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi să respecte principiul nediscriminarii.

Paragraful 2

73. Exerciţiul dreptului vizat prin paragraful 1 nu implică nici o obligaţie financiară în sarcina părţii respective, dar nici nu exclude posibilitatea unei astfel de contribuţii.

ART. 14

Paragraful 1

74. Angajamentele părţilor de a recunoaşte oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a învăţa limba sa minoritară priveşte unul dintre principalele mijloace prin care aceste persoane îşi pot afirma şi păstra identitatea. Acest drept nu comporta nici un fel de excepţie. Fără a se aduce atingere principiilor menţionate în paragraful 2, acest paragraf nu implică nici o obligaţie pozitivă, în special de natură financiară, pentru stat.

Paragraful 2

75. Această dispoziţie se referă la învăţarea limbii minoritare şi la învăţamântul în această limbă. Recunoscând posibilele dificultăţi financiare, administrative şi tehnice, legate de învăţarea ori educaţia în limbile minoritare, această prevedere a fost formulată foarte flexibil, lăsând parţilor o marja importantă de apreciere. Obligaţia de a face eforturi pentru a asigura învăţarea ori educaţia în limbile minoritare este supusă mai multor condiţii: în special, trebuie să existe o “cerere suficientă” din partea persoanelor aparţinând respectivelor minorităţi naţionale. Formularea în masura posibilului indică faptul că o astfel de educaţie depinde de resursele de care dispune partea interesată.

76. Textul evită în mod deliberat să definească termenul de cerere suficientă, ceea ce reprezintă formularea flexibilă, permiţând părtilor să ţină seama de condiţiile particulare ale ţărilor lor. Părţile au latitudinea de a alege mijloacele şi aranjamentele pentru asigurarea unei astfel de educaţii, ţinând seama de particularităţile sistemului lor educaţional.

77. Alternativele la care se referă acest paragraf “… posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă” nu se exclud reciproc. Chiar dacă art. 14 paragraful 2 nu obligă statele să le înfăptuiască pe ambele, formularea nu impiedică statele părţi să asigure atât învăţarea limbii minoritare, cât şi educaţia în limba minoritară. Educaţia bilingvă poate reprezenta unul dintre mijloacele de realizare a obiectivului urmărit prin această prevedere. Obligaţia decurgând din această dispoziţie ar putea fi extinsă la educaţia preşcolară.

Paragraful 3

78. Posibilitatile de predare a limbii minoritare sau de primire a unei educaţii în această limbă nu aduc atingere învăţării limbii oficiale, ori educaţiei în această limbă. Într-adevăr, cunoaşterea limbii oficiale constituie un factor al coeziunii şi integrării sociale.

79. Statele în care există mai mult decât o limbă oficială vor reglementa problemele specifice pe care aplicarea acestei dispoziţii le va antrena.

ART. 15

80. Acest articol solicita părţilor să creeze condiţiile necesare efectivei participări a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special la acelea care le privesc direct. El are drept obiectiv primordial să încurajeze egalitatea reală între persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi cele care fac parte din majoritate. În vederea creării condiţiilor necesare unei astfel de participări a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, părţile ar putea promova – în cadrul sistemului lor constituţional -, între altele, următoarele măsuri:

– consultarea cu aceste persoane, prin intermediul unor proceduri corespunzătoare, şi, în special, prin intermediul instituţiilor reprezentative ale acestora, atunci când părţile au în vedere adoptarea de măsuri legislative ori administrative care le-ar putea afecta direct;

– implicarea acestor persoane în pregătirea, aplicarea şi evaluarea planurilor şi a programelor de dezvoltare naţionale şi regionale, care le-ar putea afecta direct;

– elaborarea de studii, în cooperare cu aceste persoane, pentru evaluarea posibilului impact al activităţilor de dezvoltare proiectate asupra lor;

– participarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la procesele de luare a deciziilor şi la organele alese, la nivel naţional şi local;

– forme descentralizate şi locale de administraţie.

ART. 16

81. Scopul acestui articol este acela de a oferi o protecţie impotriva măsurilor care modifică proporţiile populaţiei din ariile locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale şi care vizează restrângerea drepturilor şi libertăţilor decurgând din prezenta convenţie-cadru. Exemple de astfel de măsuri ar putea fi exproprierea, evacuarea şi expulzările, ori redesenarea delimitarilor administrative în vederea restrângerii unor astfel de drepturi şi libertati (“gerrymandering”).

82. Articolul interzice numai măsurile care vizează restrângerea drepturilor şi libertăţilor decurgând din prezenta convenţie-cadru. S-a considerat imposibilă extinderea interdicţiei pentru măsuri care au drept efect restrângerea unor astfel de drepturi şi libertăţi, din moment ce, uneori, astfel de măsuri pot fi pe deplin justificate şi legitime. Un exemplu îl poate constitui mutarea locuitorilor unei aşezări în vederea construirii unui baraj.

ART. 17

83. Acest articol cuprinde două angajamente importante pentru menţinerea şi dezvoltarea culturii persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale şi pentru păstrarea identităţii lor (vezi, de asemenea, art. 5 paragraful 1). Primul paragraf tratează dreptul de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere, în timp ce al doilea paragraf protejează dreptul de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale (vezi, de asemenea, în această privinţă, prevederile referitoare la libertatea de întrunire şi asociere din art. 7).

84. Prevederile acestui articol se bazează, în bună măsură, pe paragrafele 32.4 şi 32.6 din Documentul C.S.C.E. de la Copenhaga. Nu a fost considerată necesară includerea unei prevederi explicite asupra dreptului de a stabili şi menţine contacte înăuntrul teritoriului unui stat, apreciindu-se că aspectul este corespunzător acoperit prin alte dispoziţii din convenţia-cadru, îndeosebi de art. 7, în ceea ce priveşte libertatea de întrunire şi de asociere.

ART. 18

85. Acest articol încurajează părţile să încheie, în afară de instrumentele internaţionale deja existente, acolo unde condiţiile specifice o justifică, acorduri bilaterale şi multilaterale pentru protecţia minorităţilor naţionale. Articolul stimulează, de asemenea, cooperarea transfrontalieră. După cum se subliniază în Declaraţia de la Viena şi în anexa nr. II la aceasta, astfel de acorduri şi cooperarea respectivă sunt importante pentru promovarea toleranţei, prosperităţii, stabilităţii şi păcii.

Paragraful 1

86. Acordurile bilaterale şi multilaterale vizate prin acest paragraf ar putea fi încheiate, de exemplu, în domeniile culturii, educaţiei şi informaţiei.

Paragraful 2

87. Acest paragraf indică importanţa cooperării transfrontaliere. Schimbul de informaţii şi de experienţă între state constituie un important instrument pentru promovarea înţelegerii şi încrederii reciproce. În special, cooperarea transfrontalieră prezintă avantajul de a permite adaptarea aranjamentelor la dorinţele şi trebuinţele respectivelor persoane.

ART. 19

88. Acest articol prevede posibilitatea limitărilor, restricţiilor sau a derogărilor. Atunci când angajamentele incluse în prezenţa convenţie-cadru au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale, îndeosebi în C.E.D.O., sunt permise numai limitările, restricţiile ori derogările prevăzute în acele instrumente. Atunci când angajamentele enunţate în prezenţa convenţie-cadru nu au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale (cum ar fi C.E.D.O.), sunt pertinente respectivelor angajamente.

TITLUL III

ART. 20

89. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale li se cere să respecte Constituţia naţionala şi legislaţia naţionala. Cu toate acestea, în mod cert, respectiva referire la legislaţia naţionala nu îndreptăţeste părţile să ignore prevederile convenţiei-cadru. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale trebuie, de asemenea, să respecte drepturile altora. În această privinţă, se poate face referire la situaţiile în care persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă o minoritate la nivel naţional, dar alcătuiesc majoritatea într-o anumită zona a statului.

ART. 21

90. Aceasta dispoziţie subliniază importantă principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi specifică faptul ca protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conformă acestor principii.

ART. 22

91. Această prevedere, bazată pe art. 60 din C.E.D.O., enunţă un principiu bine cunoscut. Obiectivul constă în a asigura persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale beneficiul oricărei legislaţii relevante din domeniul drepturilor omului, naţionale ori internaţionale, care le este mai favorabilă.

ART. 23

92. Această dispoziţie tratează despre raportul dintre convenţia-cadru şi convenţia europeană a drepturilor omului, la care se face referire şi în preambul. Convenţia-cadru nu poate, în nici o circumstanţă, să modifice drepturile şi libertăţile garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, drepturile şi libertăţile enunţate în convenţia-cadru, care fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretate în conformitate cu aceasta din urmă.

TITLUL IV

ART. 24-26

93. În vederea urmării aplicării convenţiei-cadru, Comitetul Miniştrilor este însărcinat să vegheze la transpunerea în practică a acesteia de către părţile contractante. Comitetul Miniştrilor va fixa modalitatea de participare la mecanismul de supraveghere a aplicării de către părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei.

94. Fiecare parte va transmite secretarului general, pe o bază periodică şi ori de cite ori Comitetul Miniştrilor o solicită, informaţii relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru. Secretarul general va transmite aceste informaţii Comitetului Miniştrilor. Totuşi, primul raport, al cărui scop este de a furniza informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de altă natură adoptate de către părţi pentru a pune în aplicare angajamentele enunţate în convenţia-cadru, trebuie depus într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a convenţiei-cadru în privinţa respectivei părţi. Scopul rapoartelor ulterioare va fi acela de completare a informaţiilor cuprinse în primul raport.

95. În vederea asigurării eficienţei urmăririi aplicării convenţiei-cadru, se prevede crearea unui comitet consultativ. Sarcina acestui comitet consultativ va fi aceea de a asista Comitetul Miniştrilor în evaluarea adecvării măsurilor adoptate de către o parte pentru a pune în aplicare principiile enunţate în convenţia-cadru.

96. Comitetul Miniştrilor este cel care va fixa, într-un interval de un an de la intrarea în vigoare a convenţiei-cadru, compunerea şi procedurile comitetului consultativ, ai cărui membri trebuie să aibă o experienţă recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.

97. Urmărirea aplicării prezentei convenţii-cadru se va face, în măsura posibilului, în condiţii de transparenţă. În această privinăţă, ar fi recomandabilă luarea în considerare a posibilităţii de publicare a rapoartelor şi a altor texte rezultate din această monitorizare.

TITLUL V

98. Dispoziţiile finale conţinute în art. 27-32 sunt fondate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei. Nu a fost inclus nici un articol privind rezervele; rezerve pot fi formulate în măsura în care acestea sunt permise de dreptul internaţional. Cu excepţia art. 27 si 29, articolele din acest titlu nu necesită vreun comentariu deosebit.

ART. 27 şi 29

99. Convenţia-cadru este deschisă pentru semnare de către statele membre ale Consiliului Europei şi, la initiaţiva Comitetului Ministrilor, de către alte state. Aceste prevederi ţin seama de Declaraţia de la Viena, potrivit căreia convenţia-cadru trebuie să fie deschisă spre semnare deopotrivă statelor care nu sunt membre (vezi anexa nr. II la Declaraţia  de la Viena a Întâlnirii la nivel înalt a Consiliului Europei).